România şi Marea Britanie au sărbătorit 140 de ani de relaţii diplomatice

România şi Marea Britanie au sărbătorit astăzi 140 de ani de relaţii diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, joi, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Franceză, Republica Federală Germania şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, adăugând că aceste trei state se numără în prezent printre principalii parteneri politici şi economici ai ţării noastre.

Potrivit unui comunicat al MAE, relaţiile bilaterale cu cele trei state oferă cadrul unei cooperări „excelente”, atât la nivel politic, cât şi în alte sectoare cheie, precum cel economic, social sau cultural, legăturile româno-franceze, româno-germane şi româno-britanice fiind bazate, înainte de toate, pe apropierea între modul de înţelegere a mediului internaţional şi pe un set comun de valori.

„Relaţia specială de prietenie cu cele trei state a cunoscut momente importante odată cu aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană. Apartenenţa ţării noastre la structurile europene şi euro-atlantice, în baza unor valori şi principii comune, a adus un element complementar dimensiunii cooperării bilaterale strategice”, precizează sursa citată.

Legăturile de la nivelul populaţiei dintre România şi Franţa, Germania şi Marea Britanie au culminat în epoca modernă şi continuă în mod substanţial şi în prezent, evidenţiază MAE.

„Personalităţi precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Eugen Ionescu s-au afirmat în Franţa şi au devenit repere ale culturii universale. Pe aceste baze, Sezonul România-Franţa, ce a cuprins un amplu calendar de evenimente în multiple domenii, a marcat cel mai amplu proiect cultural şi de diplomaţie publică, fără precedent în cadrul cooperării strategice româno-franceze. În acelaşi timp, relaţiile privilegiate cu Germania, de natură strategică, au la bază contactele interumane speciale şi puternice, oferite în primul rând de puntea reprezentată de minoritatea germană din România, care a avut un rol esenţial în modernizarea şi progresul societăţii româneşti şi de comunitatea românească tot mai numeroasă din statul german”, arată MAE.

Totodată, în 1938, Bucureştiul a fost printre primele oraşe în care s-a extins reţeaua British Council, la doar patru ani de la crearea acestei organizaţii în Marea Britanie. „Astăzi, prezenţa activă a românilor în societatea, economia şi în universităţile Regatului Unit contribuie la consolidarea dimensiunii inter-umane şi a legăturilor dintre popoarele noastre. Cooperarea româno-britanică a contribuit, de-a lungul timpului, la promovarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiunea noastră extinsă şi va continua să urmărească acest deziderat şi în viitor, în etapa post-Brexit”, se arată în comunicat.

La 20 februarie 1880, reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Germaniei şi Marii Britanii transmiteau autorităţilor române câte o notă cu conţinut similar prin care recunoşteau independenţa României. Dincolo de importanţa istorică pentru România a acestui moment din 1880, este „remarcabilă” sincronizarea celor trei mari puteri, aspect rar în istoria vremii, care a fost şi rezultatul acţiunii diplomatice româneşti, menţionează MAE. Prin gestul lor, cele trei mari puteri au determinat şi alte ţări europene să recunoască statul român şi să stabilească, la rândul lor, relaţii diplomatice cu ţara noastră, ceea ce a condus la trecerea statului român într-o nouă etapă pe calea modernizării instituţionale şi sporirea prestigiului său internaţional, relevă comunicatul.

Parcursul şi evoluţiile relaţiilor construite în aceşti 140 de ani oferă în prezent cadrul consolidării relaţiilor strategice şi privilegiate cu cele trei state prin proiecte consistente şi coezive, care să reflecte substanţa cooperării politice şi valorile societăţilor noastre, subliniază MAE.

Evenimentul virtual poate fi vizionat AICI.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X