Un automobil s-a izbit de poarta sediului Cancelariei federale de la Berlin

Un automobil s-a izbit miercuri de poarta sediului Cancelariei federale de la Berlin, unde se află biroul cancelarului Angela Merkel, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, transmite agerpres.

Poliţia a precizat că şoferul automobilului a fost reţinut şi că se verifică dacă este vorba despre un act intenţionat sau un accident.

Imagini de la locul incidentului postate pe social media arată poliţişti care inspectează vehiculul desenat cu graffiti cu sloganuri politice.

Pe o parte a maşinii stă scris ‘Ai naibii criminali de copii şi bătrâni’, iar pe cealaltă ‘Opriţi politica globalizării!’.

Un reporter DPA aflat la locul incidentului a declarat că o persoană a fost rănită şi primeşte îngrijiri medicale într-o ambulanţă.

Poarta de metal a Cancelariei germane a fost doar uşor avariată.

Miercuri după-amiază cancelarul Angela Merkel are prevăzută o videoconferinţă cu şefii executivelor celor 16 landuri germane pentru a examina răspunsul autorităţilor la pandemia de COVID-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X