Mai multe persoane au fost arestate de poliţia londoneză în timpul unui protest împotriva restricţiilor

Poliţia din capitala Regatului Unit a arestat mai mult de 60 de persoane în timpul unui protest împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus. „Ne aşteptăm ca numărul (de persoane arestate) să crească. Vom continua să-i îndemnăm pe oameni să stea acasă”, a scris Poliţia londoneză pe Twitter sâmbătă după-amiaza.

În conformitate cu actualele restricţii, locuitorilor Regatului Unit le este permis să iasă din locuinţele lor doar din motive întemeiate, precum mersul la locul de muncă, achiziţionarea de produse de primă necesitate sau pentru a avea grijă de persoane apropiate.

Demonstraţiile nu constituie o excepţie admisă.

Participanţii la protest au mărşăluit prin centrul capitalei britanice, majoritatea nerespectând distanţarea fizică şi fără a purta măşti.

Potrivit agerpres, protestul a avut loc după ce guvernul britanic a anunţat sâmbătă dimineaţa că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 15.871 de contaminări şi 479 de decese de COVID-19.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X