OMS „va face totul” pentru a afla originea coronavirusului

Directorul general al OMS a promis luni că agenţia pe care o conduce va face totul pentru a afla originea virusului SARS-CoV-2, care a provocat pandemia de COVID-19, Tedros Adhanom Ghebreyesus respingând acuzaţiile potrivit cărora organizaţia a fost prea complezentă faţă de China, transmite AFP.

„Vrem să cunoaştem originea şi vom face totul pentru a o cunoaşte”, a promis Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cărui agenţie speră să trimită în scurt timp o echipă ştiinţifică internaţională în regiunea chineză Wuhan, considerată locul de naştere al pandemiei. „Nu există nimic de ascuns'” a dat el asigurări.

„Poziţia OMS este foarte, foarte clară: trebuie să cunoaştem originea acestui virus, pentru că aceasta ne poate ajuta să prevenim viitoare epidemii”, a afirmat el, subliniind că este vorba despre o „chestiune tehnică” şi regretând că unii au „politizat-o”.

Echipa internaţională formată dintr-o duzină de oameni de ştiinţă în diferite domenii de competenţă are ca misiune să identifice originile virusului şi modul în care acesta s-a transmis la om. Echipa nu a putut deocamdată să se deplaseze în China, unde noul coronavirus a fost depistat pentru prima oară la sfârşitul lui 2019.

OMS a declarat săptămâna trecută că speră că echipa internaţională, care desfăşoară videoconferinţe regulate cu experţii chinezi, ‘să poată fi desfăşurată cât mai curând posibil’ pe teren, dar până acum nu a fost avansată o dată.

„Poziţia OMS a fost foarte clară. Vom începe să studiem plecând de la Wuhan şi ne vom baza pe rezultatele obţinute pentru a determina dacă există alte piste de explorat”, a explicat Tedros.

„Nu ne vom opri să căutăm adevărul privind originea virusului, dar ne vom baza pe ştiinţă”, a subliniat el.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X