Trei foști președinți americani se declară dispuși să se vaccineze public anti-COVID

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barrack Obama, s-a declarat dispus să se vaccineze public anti-COVID. După anunțul acestuia, precedesorii săi la Casa Albă, George W. Bush și Bill Clinton au spus și ei că sunt dispuși să se vaccineze public.

„Dacă Anthony Fauci (principalul epidemiolog al Casei Albe) îmi spune că vaccinul este sigur şi poate fi inoculat pentru a te imuniza împotriva COVID, absolut îl voi face”, a spus Obama într-un interviu acordat postului de radio prin satelit SiriusXM, difuzat miercuri. „S-ar putea să-l fac la televiziune, sau când voi fi filmat pentru ca lumea să ştie că am încredere în ştiinţă”, a adăugat fostul preşedinte american.

La rândul său, un reprezentant al fostului preşedinte George W. Bush a declarat pe CNN că fostul şef de stat republican, care acum are 74 de ani, este de asemenea dispus să promoveze vaccinurile anti-COVID-19.

„Vaccinurile trebuie mai întâi avizate ca fiind sigure şi administrate populaţiilor prioritare. Preşedintele Bush îşi va aştepta rândul în funcţie de priorităţile declarate de autorităţile sanitare şi va accepta să se vaccineze în faţa camerelor, dacă acest lucru contribuie la a-i convinge pe americani să procedeze la fel”, a declarat Freddy Ford, şeful biroului fostului preşedinte.

Purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton, Angel Urena, a indicat tot pe CNN că fostul lider democrat în vârstă tot de 74 de ani se va vaccina public „dacă aceasta îi poate determina pe toţi americanii să facă acest lucru”.

SUA se pregătesc de primirea primelor doze de vaccin împotriva noului coronavirus înainte de sfârşitul anului. Atât Pfizer cât şi Moderna au cerut administraţiei lui Donald Trump să autorizeze în regim de urgenţă vaccinurile lor. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC) a recomandat marţi ca primele vaccinuri disponibile să fie destinate angajaţilor din sănătate şi persoanelor care trăiesc în căminele de bătrâni.

Pe de altă parte, un sondaj realizat de Gallup în luna noiembrie a dezvăluit că doar 42 % dintre adulţii americani au asigurat că se vor vaccina împotriva COVID-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X