Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dat asigurări vineri că Cei 27 vor rămâne uniţi ‘până în ultima secundă’ a negocierilor post-Brexit în faţa Marii Britanii, într-un moment în care Franţa a agitat amenințarea unui veto dacă acordul nu îi va conveni, transmite AFP.
‘Vom rezista până în ultimul moment, ultima secundă a acestui proces pentru a garanta unitatea dintre noi’, a afirmat Michel, în contextul unor tensiuni apărute între Cei 27 pe ultima linie dreaptă a discuţiilor, mai ales în problema pescuitului.
‘Există în acest moment un proces de negociere între negociatorii europeni şi britanici’, care discută la Londra de la începutul săptămânii, a reamintit el.
‘Vom vedea în orele sau în zilele viitoare care vor fi următoarele etape’, a spus Michel, explicând că executivul UE va prezenta mai întâi rezultatul negocierilor, după care statele membre vor lua poziţie ‘în funcţie de ceea ce se află pe masă’. ‘Nu am intenţia să anticipez’, a adăugat el.
Conform mai multor surse europene, Germania – care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE – şi Comisia Europeană vor un acord ‘cu orice preţ’, dar anumite state membre, mai ales cele mai preocupate de un acord asupra pescuitului, cum sunt Franţa sau Olanda, spun că preferă un ‘no deal’ unui ‘acord prost’.
Europenii afirmă că un compromis trebuie găsit în această săptămână, pe care Parlamentul European să-l poată ratifica la timp înainte de 1 ianuarie 2021, când Marea Britanie, care a ieşit oficial din UE la 31 ianuarie, va înceta să aplice normele europene.
Negociatorul european Michel Barnier se afla vineri dimineaţa încă la Londra pentru continuarea discuţiilor.
Trei puncte blochează încă încheierea unui acord: accesul pescarilor europeni în apele britanice, garanţiile cerute de Londra în materie de concurenţă şi modul de rezolvare a diferendelor în viitorul acord.
Fără un acord care să le guverneze relaţia de la 1 ianuarie, Regatul Unit şi UE vor intra în schimburi comerciale supuse regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), sinonime cu drepturi vamale sau cote, ceea ce alimentează riscul unui nou şoc economic suprapus celui al pandemiei.