fbpx

O capsulă cu primele mostre de pe suprafaţa unui asteroid, aşteptată cu nerăbdare de oamenii de ştiinţă, s-a întors pe Pământ sâmbătă (duminică dimineaţă ora Japoniei), după o călătorie spaţială de peste 5 miliarde de kilometri, informează Agerpres.

Agenţia spaţială japoneză (JAXA) a declarat că a primit semnale radio emanate din capsulă după ce a aterizat în Australia.

Un elicopter a fost trimis pentru a căuta capsula în deşertul unde se află locul de testare aerospaţială Woomera din sudul ţării.

Capsula s-a desprins cu succes de sonda spaţială japoneză Hayabusa-2 la o distanţă de 220.000 de kilometri deasupra Pământului, a comunicat agenţia spaţială japoneză Jaxa.

Ea conţine 100 de miligrame de mostre preţioase vechi de 4,6 miliarde de ani, colectate pe asteroidul Ryugu, situat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanţă. Aceste eşantioane ar putea explica “modul în care materia a fost dispersată în Sistemul Solar, motivul pentru care ea există pe asteroid şi felul în care ea este asociată cu Terra”, a declarat coordonatorul proiectului, Yuichi Tsuda.

Sonda Hayabusa-2 de dimensiunea unui frigider a fost lansată în decembrie 2014. Însă după ”livrarea” de sâmbătă, activitatea ei nu s-a încheiat: cercetătorii de la JAXA doresc să îi prelungească misiunea în spaţiu cu încă 10 ani, ţintind alţi doi asteroizi.

 

Tags:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.