Partidul AUR este clar surpriza acestor alegeri parlamentare: a obținut scor uriaș în Diaspora, Transilvania și Moldova. Marea întrebare a momentului este cum a reușit acest partid să ajungă pe locul 4 ca reprezentare în Parlament, deși, potrivit sociologilor, abia acum două luni a apărut în sondajele naționale cu un procent de 3%.
„Prima oară când a apărut AUR cu procent semnificativ a fost acum două luni când avea cam 3% într-un sondaj la nivel național.
A existat spirala tăcerii, oamenii nu recunoșteau acum o lună că vor vota cu AUR. Au avut o campanie foarte bine țintită în online.
AUR a rupt o parte din electoratul PSD din Moldova, în Transilvania a rupt din electoratul conservator care vota cu PNL.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a clasat prima în Italia, și pe locul al doilea în Spania, țările cu cele mai mari comunități de români din afara granițelor, potrivit rezultatelor parțiale la alegerile parlamentare 2020.
AUR a obținut 36,16% în Italia, potrivit rezultatelor în urma numărării a 97,58% din voturile totale fiind clasat pe locul 1.
Tot pe primul loc s-a situat și în opțiunea alegătorilor din Cipru, cu 36,71%, după numărarea a 99% din voturile totale.
AUR s-a situat pe locul 2 în Franța, 25,87% din voturi, după numărarea a 95,86% din voturile totale.
Votarea în străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților s-a încheiat în toate cele 748 de secții de votare, odată cu închiderea ultimelor secții de pe Coasta de Vest a SUA și a Canadei la ora 7.00, ora României, a anunțat MAE.