Londra se declară pregătită să renunţe să mai pună sub semnul întrebării tratatul de ieşire din UE

Guvernul britanic s-a declarat dispus luni să renunţe la clauzele controversate ale unui proiect de lege care pun sub semnul întrebării tratatul de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, o concesie pentru Bruxelles pe finalul dificilelor negocieri asupra relaţiei post-Brexit, relatează AFP.

Anunţul survine înaintea unei discuţii telefonice programate între premierul Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul în care discuţiile comerciale sunt blocate cu mai puţin de patru săptămâni până la ruptura definitivă de UE la 31 decembrie, la finalul perioadei de tranziţie.

„Regatul Unit şi UE au lucrat în mod constructiv” pentru punerea în aplicare a tratatului de retragere, în contextul unei întâlniri între ministrul britanic Michael Gove şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, care a avut loc luni la Bruxelles, a precizat guvernul britanic.

„Discuţiile continuă să avanseze, iar în zilele următoare sunt aşteptate decizii finale”, a adăugat executivul într-un comunicat.

„Dacă soluţiile luate în considerare în acest discuţii sunt aprobate”, Londra îşi va retrage din proiectul de lege asupra pieţei interne, examinat în prezent în Parlament, clauzele legate de Irlanda de Nord, care încalcă propriul angajament faţă de dreptul internaţional, a adăugat el.

Acest proiect de lege al Marii Britanii revine asupra anumitor dispoziţii pentru provincia britanică Irlanda de Nord, prevăzute cu scopul de a evita revenirea la o frontieră cu Republica Irlanda, o situaţie considerată esenţială pentru menţinerea păcii pe insulă.

Proiectul de lege a provocat nemulţumirea UE, care a început o procedură de infringement împotriva Marii Britanii, afectând negocierile post-Brexit care sunt deja dificile.

El a fost aprobat de deputaţi la sfârşitul lunii septembrie, după care anumite dispoziţii au fost respinse în Camera Lorzilor.

Textul urmează să fie prezentat din nou luni deputaţilor din Camera Comunelor, unde guvernul, majoritar, are posibilitatea să reintroducă dispoziţiile controversate.

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X