Angela Merkel, mesaj către parlamentarii europeni, în contextul Brexit: „Încă există şansa unui acord”

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel,  le-a transmis parlamentarilor că trebuie să stabilească reguli pentru repectarea standartelor UE de către Regatul Unit, mai ales în privința mediului și a locurilor de muncă.

„Încă există şansa unui acord. Continuăm să lucrăm în acest sens, dar suntem pregătiţi şi pentru condiţii pe care nu le putem accepta. Un lucru este clar: trebuie să fie păstrată integritatea pieţei interne”, a declarat Angela Merkel,

„Mă voi întâlni cu Michael Gove la Bruxelles pentru a discuta despre implementarea Acordului de retragere, inclusiv a Protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord. Lucrăm din greu pentru a fi siguri că acesta va deveni deplin operaţional la 1 ianuarie 2021”, a declarat și Maros Sefcovic, vicepreședintele pentru relații interinstituționale al Comisiei Europene.

Negocierile în privința Acordului de retragere durează de circa un an. Dacă acestea nu se vor finaliza, atunci relațiile comerciale dintre UE și Marea Britanie vor fi supuse regulilor generale ale Organizației Mondiale a Comerțului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X