fbpx

Polonia va intra într-o carantină naţională începând din 28 decembrie până pe 17 ianuarie. Toate activitățile vor fi restricționate, iar cei care intră în țară, vor fi obligați să rămână în carantină timp de zece zile.

Ministrul Sănătății polonez a avertizat asupra unui posibil val trei al pandemiei de Covid-19 în noul an şi le-a cerut polonezilor să fie precauţi. „Îndemn fiecare polonez să fie responsabil pentru el şi pentru cei dragi. Dar ştiu că doar apelurile nu vor fi de folos”, a spus oficialul polonez, conform Agerpres.

De asemenea, persoanele care intră în ţară în această perioadă folosind mijloace de transport public vor fi obligate să rămână zece zile în carantină.

Deşi noile restricţii nu se vor aplica de Crăciun, pentru Anul Nou va fi instituită interdicţia de circulaţie între ora 19:00 (pe 31 decembrie) şi ora 07:00 (1 ianuarie), pentru a preveni răspândirea virusului.

Noile restricţii antiepidemice se adaugă celor în vigoare: restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.