Franţa suspendă toate transporturile dinspre Marea Britanie

Franţa suspendă începând de duminică la miezul nopţii toate deplasările de persoane, ”inclusiv cele legate de transporturile de mărfuri, pe care rutieră, aeriană, maritimă sau feroviară, provenite din Regatul Unit”, din cauza noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 confirmată în această ţară, a anunţat guvernul francez.

Aceste restricţii instituite de Franţa sunt valabile deocamdată pentru 48 de ore, ”pentru a lăsa timp de coordonare” la nivelul UE în vederea stabilirii unei abordări comune privind măsurile faţă de fluxurile de pasageri şi mărfuri dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precizează într-o notă guvernul francez. Transporturile dinspre Franţa către Regatul Unit sunt în continuare permise.

În acest timp, preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a statelor membre, în baza mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize (IPCR). Acest mecanism are ca scop luarea unor decizii rapide şi coordonate la nivelul UE în cazul unor crize importante şi complexe.

Pentru pregătirea acestei reuniuni, cabinetul preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a convocat duminică o videoconferinţă pe teme tehnice. La această reuniune reprezentanţii ”statelor membre au făcut schimb de informaţii despre măsurile pe care intenţionează să le adopte în orele următoare”, cum ar fi interzicerea zborurilor din Regatul Unit sau noi măsuri privind testarea, a precizat un purtător de cuvânt comunitar.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X