Italia confirmă primul caz de infectare cu noua tulpină a coronavirusului din Marea Britanie

În Italia a fost confirmat un prim caz de infectare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie, a anunţat duminică Ministerul italian al Sănătăţii.

Pacientul întors în ultimele zile din Marea Britanie împreună cu partenera sa, a intrat în Italia prin aeroportul Fiumicino din Roma. În prezent aceștia se află în izolare.

Guvernul italian a decis duminică suspendarea legăturilor aeriene cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, testarea tuturor persoanelor venite recent din această ţară şi interzicerea intrării în Italia în cazul nerezidenţilor care în ultimele două săptămâni au călătorit în Regatul Unit.

Potrivit experţilor, nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă.

Potrivit ECDC şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină au fost deja confirmate în afara Marii Britanii, respectiv nouă cazuri în Danemarca şi câte unul în Olanda şi Australia. ”Mai multe alte ţări au semnalat OMS alte variante care cuprind unele dintre schimbările genetice ale variantei britanice”, în special o mutaţie denumită ‘N501Y’, precizează OMS.

Africa de Sud, care la rândul ei a semnalat vineri o variantă problematică a coronavirusului SARS-CoV-2, consideră de asemenea că mutaţia ‘N501Y’ se află la originea creşterii numărului cazurilor de COVID-19, mai multe cercetări fiind în desfăşurare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X