Reuniune de urgență a guvernului britanic 

Premierul britanic, Boris Johnson,  va prezida luni o reuniune de criză consacrată aprovizionării Regatului Unit după decizia mai multor ţări, printre care Franţa, de a suspenda legăturile lor din cauza noii tulpini de coronavirus considerată de Londra ca „scăpată de sub control”, notează AFP preluat de agerpres.

„Prim-ministrul va conduce luni o reuniune COBR (pentru situaţii de criză) pentru a discuta despre situaţia referitoare la deplasările internaţionale şi în special fluxul regulat de mărfuri spre şi dinspre Regatul Unit”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street duminică seară.

„Alte reuniuni vor mai avea loc şi luni dimineaţă pentru a se asigura că sunt puse în aplicare planuri solide”, a adăugat el.

Ca numeroase alte ţări europene, Franţa, vecinul imediat al Regatului Unit, a decis duminică să suspende pentru 48 de ore orice deplasări dinspre teritoriul britanic, după apariţia acestei variante de coronavirus care ar fi cu 70% mai contagioasă.

Decizia intervine după măsuri similare luate de Belgia, Olanda, Italia, Germania sau Irlanda, manifestare a sentimentului de îngrijorare care a cuprins Europa.

Astfel, portul Dover (sud-est), principalul port englez al Canalul Mânecii, a anunţat închiderea pentru trafic „până la noi ordine”.

Potrivit asociaţiei transporturilor rutiere britanice, circa 10.000 de camioane de mare tonaj tranzitează zilnic prin acest port.

Această închidere intervine într-un moment complet nepotrivit, pentru că porturile engleze cunosc în prezent un trafic masiv, cauzând uneori întârzieri şi blocaje rutiere pe drumurile spre port, numeroase firme pregătindu-se pentru ieşirea Regatului Unit din UE pe 31 decembrie seara.

Cu zece zile înainte de termen, negocierile comerciale post-Brexit din Londra şi Bruxelles nu s-au încheiat şi, în cazul unui eşec, introducerea de cote şi taxe vamale stârneşte temeri cu privire la aprovizionarea ţării.

„Ne aşteptăm la perturbări importante în zonă”, a scris pe Twitter ministrul transporturilor, Grant Shapps, adăugând că se lucrează la „măsuri de urgenţă” pentru a minimaliza impactul.

Noua tulpină de SARS-CoV-2 a determinat guvernul britanic să introducă de urgenţă măsuri de izolare duminică pentru 16 milioane de locuitori din Londra şi sud-estul Angliei, constrânşi să renunţe la vizitele de Crăciun.

„Din păcate noua tulpină este în afara controlului. Trebuie să reluăm controlul şi singurul mod de a-l face este de a restricţiona contactele sociale”, a declarat duminică ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, pentru postul Sky News.

„Va fi greu să o ţinem sub control până când nu va fi implementat un vaccin”, a adăugat el, lăsând să se înţeleagă că restricţiile ar putea dura cel puţin „două luni”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X