Autorităţile franceze au adoptat decizia de a permite începând de miercuri, 23 decembrie, ora 00.01 (ora Franţei) deblocarea circulaţiei dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord către Republica Franceză, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Franţa autorizează începând de miercuri, sub rezerva unui test negativ pentru noua variantă de Covid, întoarcerea din Regatul Unit a francezilor şi a persoanelor care locuiesc în Franţa sau în spaţiul european unde ”trebuie să efectueze călătorii esenţiale”, au anunţat marţi serviciile premierului, relatează AFP.
Persoanele în cauză vor fi ”supuse în mod sistematic obligaţiei de a avea, înainte de plecare, rezultatul unui test negativ (pentru COVID -19) de mai puţin de 72 de ore”, fie PCR, fie antigen, cu condiţia ca acesta să fie sensibil la noua variantă identificată peste Canalul Mânecii, a precizat Matignon.
Comisia Europeană a recomandat marţi statelor membre UE să faciliteze reluarea traficului cu Regatul Unit a cărui izolare, legată de descoperirea pe teritoriul său a unei variante a coronavirusului, a cauzat haos în relaţiile sale cu continentul.
De duminică, la miezul nopţii, Franţa, la fel ca multe ţări europene, între care Germania şi Olanda, a suspendat circulaţia persoanelor şi a mărfurilor din Regatul Unit pentru 48 de ore.