Ce conține acordul dintre UE și Marea Britanie pentru perioada post-Brexit

Settlement Status (EUSS) Romani in UK rezidenta

Acordul la care au ajuns Marea Britanie și Uniunea Europeană (UE), conține trei elemente centrale – un acord comercial, un parteneriat în materie de securitate şi un cadru privind standardele de guvernare, potrivit unui plan postat pe site-ul Comisiei Europene, relatează Mediafax.

Acordul privind comerţul liber, considerat „un nou parteneriat economic şi social cu Marea Britanie”, acoperă atât comerţul cu produse şi servicii, cât şi o serie de domenii de interes pentru UE, precum investiţiile, competiţia, subvenţiile, transparenţa fiscală, transporturile aeriene şi rutiere, energia şi sustenabilitatea, pescuitul, protecţia datelor, coordonarea politicilor de securitate.

Acordul prevede zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea.

Ambele părţi s-au angajat să asigure standarde egale solide, prin menţinerea unor niveluri ridicate de protecţie în domenii precum mediul, contracararea schimbărilor climatice, taxele pe emisii de dioxid de carbon, drepturi sociale şi de muncă, transparenţă fiscală şi subvenţii, prin aplicarea internă eficientă, printr-un mecanism obligatoriu de soluţionare a disputelor şi prin posibilitatea ca ambele părţi să aplice măsuri de remediere”, subliniază Comisia Europeană.

UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit. Acordul prevede menţinerea conexiunilor aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar. În domeniul energetic, acordul prevede un nou model de comerţ şi interconectivitate, cu garanţii privind competiţia corectă şi transparentă.

În domeniul securităţii sociale, acordul îşi propune să asigure un număr de drepturi pentru cetăţenii UE şi pentru cei britanici. Acest lucru se referă la cetăţenii UE care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în Marea Britanie, precum şi la cetăţenii britanici care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în UE după 1 ianuarie 2021, precizează Comisia Europeană.

Acordul permite continuarea participării Marii Britanii la un număr de programe UE în perioada 2021-2027 (prin condiţia contribuţiei financiare a Marii Britanii la bugetul UE), precum Programul Orizont Europa (Horizon Europe), subliniază CE.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X