fbpx

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că Madridul şi Londra vor continua să negocieze un acord asupra teritoriului britanic Gibraltar din Peninsula Iberică după acordul comercial încheiat joi între Marea Britanie și Uniunea Europeană, relatează Reuters, citat de Agerpres.

”Salut principiul acordului dintre UE şi Marea Britanie … Spania şi Marea Britanie îşi continuă dialogul pentru a ajunge la un acord asupra Gibraltarului”, a declarat Sanchez într-un mesaj postat pe Twitter, adăugând că state membre ale UE vor examina în continuare acordul Brexit.

Spania revendică suveranitatea asupra portului de la Marea Mediterană pe care l-a cedat Marii Britanii în 1713 după un război.

Aproximativ 15.000 de persoane fac naveta zilnic din Spania spre Gibraltar, care are o populaţie de 32.000 de locuitori. Portul primeşte, de asemenea, aproximativ 10 milioane de turişti pe an, un sector care reprezintă aproximativ un sfert din economia sa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.