România a decis reluarea zborurilor din și spre Marea Britanie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința din 3 ianuarie 2021 o hotărâre care prevede reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Persoanele care vin din acest stat trebuie să intre însă în carantină sau să aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Măsura reluării zborurile se aplică începând cu data de luni, 4 ianuarie 2021, de la ora 19:00 și este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

Suspendarea zborurilor din și către Marea Britanie fusese decisă la 20 decembrie 2020 din cauza îngrijorărilor legate de mutația suferită de virusul SARS-CoV-2 care a fost constatată în Marea Britanie.

Compania TAROM a anunțat că suspendă timp de două zile zborurile de pe aeroporturile din România spre şi dinspre Marea Britanie. Măsura, intrată deja în vigoare, va duce la anularea zborului programat de luni, 4 ianuarie, Bucureşti-Londra şi retur.

Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în țară.

Excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

  • conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
  • conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
  • piloții de aeronave şi personalul navigant;
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X