Zborul Bucureşti – Londra – Bucureşti, de luni, va fi anulat

Zborul TAROM Bucureşti – Londra – Bucureşti, din data de 4 ianuarie, va fi anulat iar pasagerii vor fi reprotejaţi pe cursa din ziua următoare, a anunţat duminică operatorul aerian naţional pe pagina sa de Facebook.

„Având în vedere deciziile autorităţilor, TAROM va suspenda operarea zborurilor comerciale spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 2 zile, începând cu data de 02.01.2021, ora 21:20, conform NOTAM în vigoare. Astfel, zborul din data de 4 ianuarie 2021, Bucureşti OTP – Londra LHR – Bucureşti OTP (RO391/2 OTP-LHR-OTP) va fi anulat. Toţi pasagerii posesori de bilete pe cursa din 4 ianuarie 2021 vor fi reprotejaţi pe cursa din ziua următoare, 5 ianuarie 2021 Bucureşti OTP – Londra LHR – Bucureşti OTP (RO391/2 – 5 ianuarie)”, a anunţat TAROM.

În 5 ianuarie, zborul RO391 are programată decolarea de la Bucureşti la ora locală 12:20 şi sosirea la Londra la ora locală 14:05. De asemenea, RO392 are programată decolarea de la Londra la ora locală 14:50 şi sosirea la Bucureşti la ora locală 20:10.

„Mesajul de reprotejare pentru cursa din 5 ianuarie 2021 va fi transmis în format electronic, via email, tuturor pasagerilor posesori de bilete pe cursa din 4 ianuarie 2021”, precizează operatorul aerian.

Detalii despre călătoriile în Marea Britanie pot fi accesate la adresa https://www.mae.ro/travel-conditions/3725.

Pasagerii vor purta masca pe toată durata zborului precum şi în incinta aeroporturilor de origine, transfer şi destinaţie. Pasagerii care călătoresc în Marea Britanie au obligaţia de a se autoizola timp de 10 zile dacă sosesc din România. De asemenea, pasagerii care călătoresc din Marea Britanie în România, au obligaţia de a se autoizola timp de 14 zile, precizează TAROM.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de duminică Hotărârea nr. 1 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, text care prevede reluarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Potrivit hotărârii CNSU, „începând cu data de 04.01.2021 ora 19:00 se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România„.

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X