Boris Johnson a anunțat noi restricții DURE la nivel național pentru Marea Britanie, îndemnându-i pe britanici să „rămână acasă”, așa cum au făcut-o în timpul primului „lockdown” din martie anul trecut. Anunțul primului ministru a venit după ce, pentru prima dată, nivelul de alertă COVID din Marea Britanie a fost ridicat de la nivelul 4 la nivelul 5, cel mai înalt posibil.
Premierul a anunțat restricțiile la nivel național aplicate de miercuri într-un mesaj televizat de aproape opt minute. Johnson a dezvăluit că numărul cazurilor de COVID-19 crește rapid în fiecare parte a țării din cauza noii variante de coronavirus. Acesta a anunțat că nivelul de alertă coronavirus va fi cel maxim – de 5, din cauza pericolului ca sistemul medical să fie în colaps, iar școlile vor fi închise.
Într-un avertisment fără precedent, șefii sistemului de sănătate publică NHS au declarat că există „un risc iminent ca NHS să fie copleșit în mai multe regiuni în următoarele 21 de zile” fără alte măsuri împotriva stopării răspândirii infectărilor cu noul coronavirus.
Potrivit anunțului făcut de premierul Boris Johnson, oamenii din întreaga țară trebuie să rămână acum acasă, cu excepția celor care merg la serviciu, dacă oamenii nu pot lucra de acasă, cum ar fi cei din sectorul construcțiilor sau lucrătorii din sectoarele-cheie; clor care fac cumpărături de necesități precum alimente sau medicamente sau pentru mișcare o dată pe zi într-un anumit loc, doar la nivel local; în cazul îngrijirii copiilor sau a persoanelor vulnerabile; pentru întâlniri medicale sau asistență medicală. În plus, toate școlile primare, școlile secundare și colegiile vor trece de mâine (marți – n.red.) la învățarea online.
„Infectările au crescut cu 40%. Vreau ca intreaga tara sa treaca pe nivelul 5 de alerta. Este o diferenta fata de anu ltrecut, acum incepem vaccinarea. Pana acum am depasit vaccinarile din intreaga Europa. Cu AstraZeneca (vaccinurile – n.red.) se accelereaza vaccinarea.
Până la jumătatea lunii februarie, daca lucrurile merg bine, speram ca toti din primele 4 grupe de risc sa fie imunizati – toti rezidentii din azile, toti de peste 70 de ani ,toti din prima linie – spitale clinici, toti din grupele de risc.
WATCH LIVE: My update on coronavirus. (4 January 2021) https://t.co/ZL6PeAGWPl
— Boris Johnson (@BorisJohnson) January 4, 2021
„Următoarele săptămâni vor fi foarte grele, dar cred ca va fi ultima faza a acestei lupte, că, o data cu vaccinul, vom invinge COVID-19, și britanicii vor iesi invingatori”, a încheiat Boris Johnson anunțul restricțiilor totale impuse din cauza noii mutații dar și a tulpinei sud-africane, considerate mult mai periculoase.