România a primit a treia tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech

Cea de-a treia tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze, a sosit miercuri în România pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, transportul fiind asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol.

Potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite 150.150 doze.

Potrivit CNCAV, în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în cea de-a doua tranşă, cât şi în cea de-a treia tranşă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi Centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În acest moment, procesul de vaccinare se desfăşoară, conform Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, pentru personalul prevăzut în Etapa I de vaccinare din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X