În 2020, au fost înregistrate de patru ori mai multe traversări sau încercări de a traversa Canalul Mânecii

Peste 9.500 de treceri sau încercări de a traversa Canalul Mânecii de către migranţi care au dorit să ajungă pe coastele britanice cu ambarcaţiuni improvizate au fost înregistrate în 2020, de patru ori mai mult decât în 2019, au anunţat vineri autorităţile franceze, relatează AFP, citat de Agerpres.

”În 2020, au fost înregistrate 868 de evenimente legate de încercări sau traversări ale migranţilor”, a declarat pentru AFP prefectura maritimă a Canalului şi Mării Nordului. Şase persoane au murit şi trei au dispărut în timpul acestor traversări periculoase, după patru decese înregistrate în 2019, a adăugat sursa citată.

Prefectura maritimă a precizat că acelaşi migrant ar putea fi numărat de mai multe ori dacă a încercat să treacă de mai multe ori. În 2019, au fost înregistrate 203 încercări sau treceri în care au fost implicaţi 2.294 de migranţi. Aceste cifre erau deja de patru ori mai mult decât în 2018.

Potrivit lui François Guennoc, preşedintele asociaţiei Auberge des Migrants, creşterea acestui fenomen migrator poate fi explicată de ”mai mulţi factori”: ”condiţiile meteorologice foarte bune între începutul lunii martie şi august, creşterea şanselor de reuşită, îmbunătăţirea metodelor de contrabandă, în special cu plecări multiple pe o zonă de coastă de aproape 200 de kilometri, profitabilitatea acestor practici, precum şi dificultăţile tot mai mari de trecere cu camioanele din cauza perfecţionării sistemului de urmărire la frontiere”.

Pentru candidaţii la traversare, ”condiţiile de supravieţuire pe coastă sunt din ce în ce mai dificile, cu evacuări masive şi o presiune puternică a poliţiei”, a remarcat Guennoc.

Potrivit lui, ”aceste încercări vor continua din cauza politicii europene” în ceea ce priveşte ”dreptul de azil şi primire care nu merge într-o direcţie pozitivă”.

În prezent, asociaţiile identifică o mie de migranţi între Calais şi Grande-Synthe care riscă să fie expulzaţi aproape zilnic din taberele lor improvizate.

Operaţiunile de salvare implică în mod regulat resurse maritime şi aeriene pentru a oferi asistenţă ambarcaţiunilor adesea supraîncărcate şi defecte.

De la sfârşitul anului 2018, aceste traversări s-au înmulţit în pofida avertismentelor repetate din partea autorităţilor, care evidenţiază pericolul legat de densitatea traficului, curenţii puternici şi temperatura scăzută a apei.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X