În cadrul unei conferințe de presă, susținută marți, Președintele Klaus Iohannis, a declarat că se va vaccina public împotriva coronavirusului, vineri, 15 ianuarie, a.c.
„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu a personalului din învățământ, a persoanelor de peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernul ș.a.m.d. pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a precizat Președintele.
Întrebat de jurnaliști de ce nu s-a vaccinat până acum, acesta a răspuns că „nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față. Ar fi fost mesajul greșit. Nu cred că prin faptul că nu m-am vaccinat până acum, s-a produs vreo neîncredere în rândul oamenilor. Dimpotrivă, decizia a fost ca în prima etapă să se vaccineze tot personalul medical.”, a spus președintele.
Șeful statului s-a declarat mulțumit de modul în care s-a desfășurat până acum campania de vaccinare. „Campania de vaccinare până acum este un succes, chiar dacă unii vor să inducă altceva. La nivel european gradul de vaccinare de la noi ne poziționează pe locul 8, ceea ce nu e rău deloc”, a mai spus Președintele Iohannis.