Marea Britanie va reexamina eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNTech

Marea Britanie va reexamina în detaliu eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNtech, ca urmare a unor semne de întrebare ridicate de experţi israelieni, relatează miercuri agenţia EFE.

Planul naţional de imunizare elaborat de guvernul britanic, care prevede vaccinarea masivă deocamdată cu vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Oxford/AstraZeneca, este principala armă prin care acesta speră să stăvilească răspândirea virusului, care în Marea Britanie s-a propagat mai accentuat din cauza unei noi mutaţii mai contagioase.

De aici rezultă şi neliniştea generată de rezultatele unei analize elaborate de cercetători din Israel, ţară care este foarte avansată în procesul de vaccinare a populaţiei, până marţi vaccinând cu prima doză 2,2 milioane de persoane, dintre care 422.000 au primit şi a doua doză. Cei mai mulţi israelieni au fost vaccinaţi cu vaccinul Pfizer/BioNTech, foarte puţini primind celălalt vaccin autorizat în această ţară, cel produs de Moderna.

Conform datelor acestei analize, protecţia oferită de vaccinul Pfizer/BioNTech după administrarea primei doze este semnificativ mai redusă, de 33%, faţă de estimarea iniţială de 89% din studiile clinice.

Consilierul ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, a admis miercuri la postul Sky News că ”în practica lumii reale lucrurile rareori sunt la fel de bune ca în timpul testelor”. Totuşi, deşi ”probabil (eficacitatea vaccinului) nu va fi la fel de ridicată în practică, nu cred că va fi atât de redusă cum sugerează aceste cifre” oferite de experţii israelieni, a adăugat el.

Preocuparea guvernului de la Londra este generată mai ales de faptul că procentul ridicat al eficacităţii primei doze de vaccin Pfizer/BioNTech avut iniţial în vedere a determinat autorităţile britanice să decidă administrarea celei de-a doua doze de vaccin după termenul de 21 de zile de la prima doză recomandat de producător, pentru a vaccina astfel cât mai multe persoane într-un timp cât mai scurt. Până miercuri, 4,6 milioane de britanici au primit prima doză de vaccin.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X