Două femei au fost surprinse, sâmbătă, de o avalanșă care a avut loc în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești. Ele erau împreună, dar au fost despărțite de alunecarea de zăpadă și nu au mai știut una de cealaltă.
Ele au reușit să lanseze apeluri SOS, fiind alertat Salvamontul, dar cu cealaltă, în primă instanță, nu se putea lua legătura.
A fost solicitat și un elicopter dar, din păcate, în zonă nu sunt condiții de zbor.
Salvamontiştii au ajuns la cele două persoane surprinse, sâmbătă, de o avalanşă produsă în Munţii Bucegi, sub Vârful Ţigăneşti, una dintre ele fiind rănită, informează Salvamont România.
„Salvamontiştii au ajuns în ambele locaţii unde se aflau persoanele surprinse de avalanşă. Una dintre ele nu are probleme medicale, iar pentru cea de-a doua există suspiciunea unui traumatism de bazin sau coloană”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Salvamont România.
În zonă era în vigoare o avertizare de avalanșă de gradul 3 din 5.