Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile olandeze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică începând de astăzi, 23 ianuarie 2021.
Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile olandeze, toate persoanele care călătoresc în Regatul Țărilor de Jos din zone de risc, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să prezinte un test rapid (antigen sau LAMP – amplificare izotermă mediată prin buclă), efectuat cu maximum 4 ore înainte de plecare. Măsura se aplică inclusiv pasagerilor aflați în tranzit.
MAE precizează că măsura menționată anterior se aplică suplimentar față de obligația aplicabilă persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, care intenționează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau rutieră în Regatul Țărilor de Jos și care trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul olandez.
Suplimentar celor două teste, toate persoanele cu vârsta de peste 13 ani care călătoresc pe cale aeriană în Regatul Țărilor de Jos trebuie să completeze o declarație de sănătate obligatorie, care se regăsește la următoarea pagină de internet: https://assets.ctfassets.net/biom0eqyyi6b/1ujr8KV2qtylvVTMpEFDDA/43ed0ddba60cc60dee1164840f3a2add/Gezondheidsverklaring_engels.pdf?fbclid=IwAR0HvZYlx2RKa3pZZeuIU9VFKVl0qqhRXa2zfg2XUgcKJAOBgDDzS2tyAjU.
Totodată, persoanele care sosesc din state terțe (altele decât cele membre UE) trebuie să completeze încă o declarație pe propria răspundere, disponibilă la:
Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligația de a verifica dacă pasagerii care sosesc pe cale aeriană sau maritimă dețin cele două teste pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, lipsa acestora atrăgând imposibilitatea îmbarcării.
Totodată, potrivit măsurilor aplicabile la acest moment, la sosirea în Regatul Țărilor de Jos, persoanelor care se deplasează din state încadrate în zona roșie sau portocalie (România este inclusă în zona portocalie) li se recomandă ferm autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: 0031 70 354 15 80, 0031 70 322 86 12, 0031 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga: 0031 651 596 107.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51932, https://haga.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.