Regatul Unit a depășit 100.000 de decese asociate COVID

Regatul Unit a devenit marţi prima ţară din Europa care a depăşit 100.000 de decese cauzate de noul coronavirus, confirmând amploarea crizei pentru această ţară care îşi pune toate speranţele în vaccinare.

Potrivit bilanţului zilnic al Ministerului Sănătăţii, au fost înregistrate 1.631 de decese suplimentare, crescând bilanţul total al pandemiei la 100.162 de morţi. Numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate a fost de 20.089, confirmând declinul din ultimele zile.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că îşi asumă ”întreaga responsabilitate” pentru măsurile guvernului său, în contextul în care Regatul Unit a depăşit pragul de 100.000 de decese cauzate de coronavirus.

„Regret profund fiecare viaţă pierdută şi, desigur, ca prim-ministru îmi asum întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce a făcut guvernul”, a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X