Școlile din Marea Britanie rămân închise până în martie

Premierul Boris Johnson a anunțat că școlile din Marea Britanie rămân închise. Johnson a declarat că elevii s-ar putea întoarce în bănci abia începând cu 8 martie, în funcție de felul în care va decurge vaccinarea la nivelul întregii țări.

Premierul a mai spus că de îndeplinirea obiectivelor de vaccinare va depinde redeschiderea școlilor, care vor fi anunțate cu două săptămâni înainte.

El a recunoscut că întârzierea va fi „frustrantă” pentru elevi, profesori și părinți, notează BBC. Johnson a spus, în fața Camerei Comunelor că speră ca alte restricții să poată fi relaxate treptat, la un moment dat, după redeschiderea școlilor, dar elevii care se vor întoarce la școală vor reprezenta „primul semn de normalitate”.

Guvernul va avea mai multe informații despre eficiența vaccinurilor în săptămâna din 22 februarie, a spus premierul britanic. Datele vor permite o redeschidere „treptată și etapizată”.

Supus unor mari presiuni din partea părinților pentru redeschiderea școlilor, Boris Johnson a spus că data țintă este 8 martie. Profesorii spun, la rândul lor, că întârzierea nu reprezintă „nicio surpriză”, iar redeschiderea trebuie făcută în siguranță.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X