Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a cinci pacienţi. Ancheta la faţa locului şi audierile continuă și azi. Tot astăzi sunt programate şi necropsiile victimelor.
Oamenii legii au ridicat de la spital mai multe documente, dar și imagini surprinse de camere de supraveghere, pe care urmează să le analizeze.
Cinci persoane au fost audiate până acum în acest caz, a anunţat Marian Mihoci, adjunctul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, care a precizat că este vorba despre patru infirmere şi un instalator.
La Poliţia Capitalei vor fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului, printre care şi medicul care a fost de gardă în noaptea producerii incendiului.
Procurorul Alexandru Anghel de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat vineri seara că este posibil să se fi produs două explozii ale unor tuburi de oxigen, după izbucnirea incendiului la Institutul „Matei Balş”.
„Se pare, este posibil, să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, ulterior incendiului. Se pare că a fost un incendiu şi apoi au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Se pare. Urmează să lămurim”, a explicat procurorul.
Potrivit lui Alexandru Anghel, cercetarea la faţa locului va dura câteva zile.
Conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis sâmbătă cu privire la starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul „Matei Balş” şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare, șapte pacienți se află internați în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă. Trei pacienţi sunt intubaţi şi unul se află în stare gravă.