fbpx

Anunțul privind redeschiderea școlilor a fost făcut de Președintele Klaus Iohannis la finalul ședinței pe care acesta a avut-o la Cotroceni cu premierul Florin Cîțu și miniștrii Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu. La discuție au luat parte și secretarul de stat Raed Arafat și dr. Adriana Pistol.

Astfel, în 8 februarie ar urma să fie dechise fizic școlile în funcție de mai multe scenarii pe baza datelor epidemiologice. Klaus Iohannis a anunțat care sunt scenariile în care se vor desfășura cursurile. În afară de localitățile aflate în carantină, toți copiii de la grădiniță și cei din clasele I-IV vor merge la școală, indiferent de rata de incidență.

„În unanimitate, am decis următoarele lucruri: începând de luni, când începe semestrul doi, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident însă că trebuie să respectăm și situația din fiecare localitate, să ținem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii, și pentru dascăli. (…) Pe scurt: grădinițele și clasele I-IV vor funcționa fizic peste tot, mai puțin în localitățile care intră în carantină. Acolo unde sunt puține cazuri de COVID-19 toți copiii merg la școală. Acolo unde sunt ceva mai multe merg la școală cei mici și clasele VIII, XII. Iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte însă să intre în carantină, merg doar cei mici, grădiniță, clasele I-IV, restul făcând școală on-line.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.