Logo KoronaPay

Incendiu la un spital COVID din Ucraina. Trei pacienţi şi un medic au murit 

Trei pacienţi aflaţi la terapie intensivă şi un medic aflat de gardă au murit în cursul nopţii de miercuri spre joi într-un incendiu izbucnit într-un spital care tratează cazuri cu COVID-19, în oraşul Zaporîjia din sud-estul Ucrainei, a anunţat joi guvernatorul regional citat de Reuters.

Potrivit lui Oleksandr Staruh, focul a izbucnit la primul nivel al spitalului, unde se aflau pacienţi pe ventilare mecanică.

Alţi opt pacienţi au fost evacuaţi, a menţionat guvernatorul.

Au fost lansate investigaţii pentru a stabili cauzele incendiului.

În Ucraina, ţară cu circa 42 milioane de locuitori, numărul raportat de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei este de peste 1,2 milioane, cu 23.229 de decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X