fbpx

Papa Francisc a numit-o sâmbătă pe franţuzoaica Nathalie Becquart în funcţia de subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, care a devenit astfel prima femeie ce ocupă acest post şi, totodată, prima femeie cu drept de vot în cadrul acestui cenaclu foarte restrâns.

Călugăriţă în Congregaţia Xavieres, Nathalie Becquart, în vârstă de 52 de ani, era din anul 2019 consilieră a acestui sinod, ansamblul episcopilor catolici care studiază din 1965 marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice.

Sâmbătă, papa Francisc l-a promovat în acelaşi post şi pe spaniolul Luis Marin de San Martin.

Subsecretarii Sinodului Episcopilor au rolul de a îl asista pe cardinalul de Malta Mario Grech, care conduce această structură, în pregătirea şi organizarea sinoadele la care participă episcopii catolici.

Presa de la Vatican afirmă că numirea lui Nathalie Becquart în această funcţie cu drept de vot reprezintă un simbol al emancipării femeilor în rândul Bisericii Catolice.

“Numirea lui Nathalie Becquart în postul de subsecretar ne ajută să ne amintim că în procesele sinoadelor, vocea oamenilor lui Dumnezeu are un loc special”, a declarat Mario Grech pentru Vatican News, potrivit Agerpres.

Sinodul Episcopilor este alcătuit din “părinţi sinodali” (episcopi şi cardinali) care au drept de vot. Sinodul conţine, în plus, auditori şi experţi, care nu au drept de vot.

În octombrie 2019, călugăriţele care au participat la un sinod dedicat Amazoniei au cerut dobândirea dreptului de vot în documentul final al acelei întruniri.

Papa Francisc îşi continuă astfel eforturile ce vizează reformarea Sinodului Episcopilor şi o deschidere mai amplă a Bisericii Catolice în faţa femeilor şi a laicilor, în contextul unei crize a vocaţiilor sacerdotale. Următoarea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor Catolici, convocată pentru 2022, va fi dedicată “sinodalităţii”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.