Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost exclusă, miercuri, din grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), după un moment petrecut în Parlament, în care susținea că vaccinul anti-COVID „distruge matricea națională a poporului român” și duce la sterilitate în rândul femeilor.

Senatoarea a susținut astăzi un discurs de la tribuna Parlamentului, în care a susținut, fără să prezinte vreo dovadă, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâți România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate”. Discursul său a fost însă întrerupt, iar microfonul a fost tăiat.

Intervenţia a fost transmisă live pe pagina de Facebook a senatoarei:

Deputatul AUR Dan Tanasă a explicat că decizia a fost luată „la capătul unui lung şir de întâmplări”.

”Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari şi să transmită live pe Facebook. [Vinerea trecută, Diana Șoșoacă a participat la o petrecere organizată într-un local unde nu era respectată distanțarea socială, iar invitații se țineau în brațe și cântau, în același timp, la un singur microfon. Senatoarea și ceilalți au cântat și melodii patriotice, precum „Noi suntem români” sau „Treceți batalioane române Carpații”. La un moment dat, pe înregistrare se aude cum afirmă că vrea să îi facă o dedicație lui Raed Arafat: „Hai, bagă-i ceva de români! Bagă-i de români”, iar petrecăreții au început să cânte: „Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni”.] S-au strâns mai multe lucruri. E o decizie luată la capătul unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă miercuri după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Întrebat despre reacţia Dianei Şoşoacă la această decizie a AUR, Tanasă a răspuns: „Nu ştiu care este reacţia domniei sale, dar doamna Şoşoacă ştie foarte bine, i s-a comunicat în repetate rânduri că trebuie să respecte un anumit statut, şi statutul de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor şi statutul de demnitar al statului român, iar dânsa a fost în permanenţă extrem de refractară la sugestiile care i s-au făcut”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro