Autorităţile din China au interzis emisia postului BBC World News pe teritoriul ţării

China a decis joi interzicerea emisiei postului BBC World News în interiorul ţării, pentru ”încălcarea gravă” a reglementărilor chineze privind media, informează AFP citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Administraţia naţională chineză pentru radio şi televiziune a precizat că postul britanic a încălcat principiul potrivit căruia ”informaţiile trebuie să fie veridice şi corecte şi să nu aducă prejudicii intereselor naţionale ale Chinei”.

De asemenea, organismul chinez menţionat a indicat că ”nu autorizează BBC să continue să emită în China”.

BBC s-a declarat ”decepţionat” de decizia autorităţilor chineze. ”Suntem decepţionaţi că autorităţile chineze au decis să ia această măsură. BBC difuzează informaţiile internaţionale cele mai sigure din lume şi acoperă subiecte din lumea întreagă într-o manieră onestă şi imparţială”, a declarat o purtătoare de cuvânt a postului britanic.

La rândul său, ministrul de externe britanic Dominic Raab a calificat decizia Beijingului drept ”o restrângere inacceptabilă a libertăţii presei” şi că această măsură nu va face ”decât să afecteze reputaţia Chinei în ochii lumii”.

Decizia Chinei intervine la o săptămână după ce autoritatea britanică de reglementare în domeniul media (OFCOM) a revocat licenţa de emisie pentru canalul de televiziune chinez de limbă engleză CGTN întrucât a ajuns la concluzia că Partidul Comunist chinez are responsabilitatea editorială finală pentru programele postului respectiv.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X