Portugalia prelungește suspendarea zborurilor către şi dinspre Brazilia şi Regatul Unit până la 1 martie

Guvernul portughez a anunţat sâmbătă că va prelungi până la 1 martie suspendarea zborurilor către şi dinspre Brazilia şi Regatul Unit, pentru a putea ţine sub control explozia cazurilor de COVID-19 şi propagarea noilor variante ale coronavirusului, relatează AFP.

”În contextul situaţiei epidemiologice cauzate de COVID-19, toate zborurile rămân suspendate cu Brazilia şi Regatul Unit”, a indicat Ministerul de Interne portughez.

Portugalia şi-a suspendat zborurile cu Brazilia şi Regatul Unit la finalul lui ianuarie din cauza temerilor privind variantele de coronavirus detectate în aceste două ţări şi considerate mai contagioase.

În ceea ce priveşte zborurile dinspre Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen, Portugalia va menţine până la 1 martie cele trei categorii de măsuri, în funcţie de numărul cazurilor de COVID-19 raportat la 100.000 de locuitori. Astfel, pasagerii din ţările cel mai puţin afectate nu sunt supuşi niciunei restricţii, călătorii dinspre ţările incluse în categoria intermediară trebuie să prezinte un test negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, la fel ca cei din ţările cu cele mai multe cazuri, care în plus trebuie să respecte şi o carantină de 14 zile la sosirea pe teritoriul portughez.

Vineri, executivul portughez a extins până la 1 martie controalele şi limitarea circulaţiei la frontiera cu Spania.

În luna ianuarie, Portugalia a fost ţara din lume cel mai grav lovită de COVID-19 în raport cu populaţia sa, de 10 milioane de locuitori. Cea de-a doua carantină la nivel naţional, introdusă pe 15 ianuarie, va rămâne ”foarte probabil” în vigoare până la finalul lunii martie, întrucât situaţia este ”gravă” a explicat joi premierul portughez Antonio Costa.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X