Sibiul, votat în top 5 al celor mai bune destinaţii turistice europene

Oraşul Sibiu a fost inclus în top 5 al celor mai bune destinaţii turistice europene, alături de Paris, Roma sau Florenţa, după o competiţie organizată de Asociaţia European Best Destinations.

Vechiul burg va fi promovat pe tot parcursul anului în publicaţii de profil turistic, precum Forbes, Conde Nast Traveler sau Vogue.

Cele mai bune destinaţii turistice europene au intrat în competiţie luna trecută. La final, oraşul transilvănean a obţinut voturi din 192 de ţări, cu 15.000 mai multe decât anul trecut.

Sibiul va purta astfel titlul de European Best Destination şi în anul 2021, alături de Roma, Florenţa, Paris, Viena, Capri sau Insulele Canare.

Oraşul de pe malul Cibinului este vizitat în fiecare an de peste 200 de mii de turişti. Însă anul trecut a fost o scădere drastică. Turiştii români îi rămân fideli.

În 2007, Sibiul fost desemnat Capitală Culturală Europeană, iar acum doi ani a găzduit Summitul NATO, la care au venit toţi cei 28 de şefi de stat din Europa. Şi odată cu ei, delegaţii întregi, inclusiv de jurnalişti din ţările lor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X