Primăria din Tel Aviv va oferi alimentele gratuite pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19

Primăria din Tel Aviv va oferi alimentele gratuite pe post de stimulente pentru cei care se vaccinează. Autoritățile încearcă astfel să îi încurajeze pe rezidenţi să se vaccineze împotriva virusului covid-19. Aceast gest vine după ce o iniţiativă similară a fost utilizată în oraşul vecin Bnei Brak. Acest oraș are o populaţie majoritar ultraortodoxă.

Primăria din Tel Aviv a anunţat luni că locuitorii din două zone “roşii” ale oraşului vor primi alimente în schimbul imunizării împotriva noului coronavirus. Este vorba de locurile în care au fost înregistrate rate de infectare ridicate și de zonele unde există o prezenţă scăzută a rezidenţilor în centrele de vaccinare.

În cartierul Jaffa, unde locuiesc mulţi arabi israelieni, sunt oferite caserole cu humus şi cataif. Aceste două preparate tradiţionale sunt specifice din Orientul Mijlociu. Locuitorii din cartierul învecinat Kiryat Shalom primesc pizza şi cafea.

Rezidenţii care prezintă dovada vaccinării şi un card special acordat locuitorilor din Tel Aviv beneficiază de astfel de stimulente comestibile.

Proiectul a fost implementat după o iniţiativă similară utilizată în oraşul din zona “roşie” Bnei Brak. Aici rezidenţilor le-au fost oferite caserole cu cholent, o tocană evreiască tradiţională, servită de Sabat, în schimbul prezentării la un centru de vaccinare.

“Suntem hotărâţi să scădem rata de infectare în oraş, ca să putem să revenim la normalitate şi să redeschidem sistemul de educaţie, magazinele şi instituţiile culturale cât mai repede posibil”, a declarat primarul din Tel Aviv-Jaffa, Ron Huldai.

Punctul de vaccinare din Jaffa este administrat în colaborare cu furnizorul de servicii medicale din Maccabi şi se adresează doar rezidenţilor.

Peste un sfert dintre cei 9,3 milioane de cetăţeni ai Israelului au primit deja ambele doze ale unui vaccin anti-COVID-19.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X