Australia impune carantina obligatorie chiar și persoanelor vaccinate împotriva COVID

Guvernul australian intentionează să crească ușor nivelul sosirilor din strainatate, dar și călătorii vaccinați împotriva COVID-19 vor trebui să facă o carantină obligatorie, la hotel, timp de două săptămâni, pe cheltuiala lor. Autoritățile au atribuit această decizie faptului că momentan există dovezi insuficiente cu privire la capacitatea vaccinurilor de a limita transmiterea virusului.

La Antipozi, se așteaptă ca vaccinarea să înceapă la sfârșitul lunii februarie, dar, în prezent, cetățenilor străini li se interzice accesul în Australia, ceea ce reprezintă o lovitură pentru industria sa de turism.

În prezent, există limite stricte cu privire la numărul de rezidenți australieni care se pot întoarce în fiecare zi și chiar și ei trebuie să treacă prin perioada obligatorie de carantină.

Australia este una dintre țările care au impus un regim extrem de strict în privința carantinei.

Oficialii guvernamentali analizează varianta de a amenaja câteva locații îndepărtate de zonele urbane, pentru a fi folosite ca locuri de carantină, evitându-se astfel impactul cu populația marilor orașe.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X