O nouă erupție spectaculoasă a Vulcanului Etna

Muntele Etna, unul dintre cei mai activi vulcani din lume, a erupt de două ori în mai puțin de 48 de ore. Celebrul vulcan sicilian a expulzat jeturi de lavă până la înălţimi de 700 de metri la puţin timp după miezul nopţii (23:00 GMT), a precizat joi Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), potrivit BBC.

O coloană groasă de fum, gaze şi cenuşă vulcanică s-a ridicat deasupra craterului până la o altitudine de câţiva kilometri.

După aproximativ două ore, erupţia s-a oprit. Experţi de la INGV au prelevat mostre din apropierea vulcanului Etna.

Vulcanul Etna a avut, pe 16 februarie, cea mai mare erupție din ultimii ani. Valuri de lavă și coloane de cenușă s-au ridicat la zeci de metri în aer. O porțiune de dimensiuni mici a conului vulcanului s-a prăbușit, iar o cantitate de resturi și de lavă a ajuns în Valle del Bove.

Muntele Etna se află la o altitudine de 3.300 de metri deasupra nivelului mării, în estul Siciliei, Italia, şi este cel mai mare vulcan activ din Europa, cu o activitate cunoscută de cel puţin 2.700 de ani.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X