China a lansat paşapoartele digitale de sănătate

China a lansat pentru cetăţenii săi un paşaport digital care le va permite să-şi dovedească statutul sanitar în timpul călătoriei spre sau dinspre străinătate şi va putea contribui la o deschidere sporită a frontierelor chineze.

Acest “certificat de sănătate pentru călătorii internaţionale” este o aplicaţie pentru smartphone care afişează sau autentifică datele sanitare ale pasagerilor, cum ar fi testele lor pentru COVID (PCR şi anticorpi) şi statutul lor privind vaccinarea.

Pentru moment, aplicaţia nu este obligatorie şi este rezervată chinezilor.

Ea le “va oferi mai multă comoditate” în călătoriile lor “pe măsură ce acorduri de recunoaştere reciprocă a certificatelor de sănătate vor fi încheiate între China şi alte ţări”, potrivit Xinhua.

Aplicaţia are scopul “să promoveze relansarea economică mondială şi să faciliteze trecerea frontierelor”, a indicat Ministerul de Externe chinez, fără să precizeze care sunt beneficiile concrete la care ea dă dreptul şi nici dacă alte ţări intenţionează să o recunoască, scrie Agerpres.

SUA şi Marea Britanie intenţionează să lanseze sisteme similare. În Uniunea Europeană, ideea unui “paşaport verde” va fi prezentată de Comisie la Bruxelles la 17 martie.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X