Un ofiţer de poliţie din Londra, suspectat de uciderea unei tinere dispărute

Un ofiţer de poliţie din Londra însărcinat cu protejarea reprezentanţelor diplomatice a fost arestat pentru crimă după dispariţia unei tinere în urmă cu o săptămână, ceea ce a condus la căutări intense, a anunţat miercuri Scotland Yard, relatează Agerpres.

Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, nu a mai dat niciun semn de viaţă după ce a plecat din apartamentul prietenilor ei în cartierul londonez Clapham în seara de 3 martie, pentru a se întoarce la locuinţa ei din cartierul Brixton, la aproximativ 50 de minute de mers pe jos.

Ea a fost surprinsă ultima dată de o cameră de supraveghere la ora 21:30 în acea seară.

Suspectul, în vârstă de 40 de ani, face parte dintr-o unitate specializată, având ca sarcină patrularea în jurul misiunilor diplomatice, a declarat poliţia londoneză într-un comunicat.

Arestat marţi seară, iniţial pentru răpire, el este acum suspectat de „crimă”, potrivit aceleiaşi surse. De asemenea, el este suspectat de fapte separate de exhibiţie sexuală.

O femeie de 30 de ani a fost de asemenea arestată, fiind suspectată de complicitate.

Un important dispozitiv de poliţie a fost desfăşurat pentru cercetări, poliţia efectuând percheziţii miercuri la Londra şi într-o pădure din regiunea Kent (sud-vest).

Arestarea ofiţerului de poliţie este „un eveniment grav”, a declarat miercuri dimineaţă Nick Ephgrave, comisar adjunct al poliţiei din Londra, calificând drept „şocant şi îngrijorător” faptul că un agent în exerciţiu este suspectat. Acesta nu era în timpul serviciului în seara dispariţiei tinerei, a mai spus Ephgrave.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X