Vaccinarea cu serul AstraZeneca, supendată pe rând în mai multe țări europene

Nouă țări europene au decis suspendarea vaccinării anti-COVID cu serul AstraZeneca, după ce s-au raportat mai multe reacții adverse grave în legătură cu administrarea dozelor dintr-un anumit lot al vaccinului. Până în prezent, au decis suspendarea vaccinării cu serul de la AstraZeneca Norvegia, Italia, Austria, Lituania, Luxemburg, Danemarca, Estonia și Letonia.

Până acum nu a fost stabilită nicio legătură cauzală între administrarea vaccinului şi aceste efecte adverse.

Autoritățile sanitare italiene au luat, astăzi, această decizie, între motivele avute în vedere numărându-se problemele de coagulare a sângelui apărute la unii pacienţi. Eşantioane din acest lot vor fi analizate de Institutul Naţional de Sănătate din Italia, iar Agenţia italiană pentru Medicamente (AIFA) va comunica „orice informaţii noi care devin disponibile” în legătură cu cercetarea desfăşurată.

Danemarca a oprit temporar folosirea vaccinului contra Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca după mai multe cazuri de cheaguri de sânge apărute la persoane vaccinate, a anunțat joi autoritatea daneză pentru sănătate. Aceștia precizează însă că nu ştiu deocamdată dacă există o legătură cu vaccinarea.

Ministrul sănătăţii din Danemarca, Magnus Heunicke, a scris pe Twitter: „Autorităţile sanitare au suspendat, din cauza măsurilor de precauţie, vaccinarea cu AstraZeneca în urma unui semnal al unui posibil efect secundar grav sub formă de cheaguri de sânge fatale. În prezent nu este posibil să se concluzioneze dacă există o conexiune. Acţionăm devreme, trebuie investigat temeinic”.
Autoritățile sanitare norvegiene au anunțat și ele, joi, că suspendă „din precauție” vaccinările anti-Covid cu AstraZeneca. „Luăm o pauză în Norvegia cu vaccinarea cu AstraZeneca”, a declarat un înalt oficial al Institutului național de sănătate publică, Geir Bukholm, într-o conferință de presă. „Așteptăm informații pentru a vedea dacă există o legătură între vaccinare și cazurile de cheaguri de sânge”.

Bukholm a precizat că decizia a fost luată ca „precauție” și a subliniat că până la acest moment nu există nimic care să facă vreo legătură între vaccinul laboratorului anglo-suedez și cazurile de tromboze.

Austria a anunțat duminică că a încetat administrarea unui lot de vaccinuri produse de compania britanico-suedeză AstraZeneca, după ce o asistentă în vârstă de 49 de ani a decedat din cauza unor probleme grave de coagulare a sângelui, la câteva zile după ce a primit vaccinul.

Una dintre colegele ei, în vârstă de 35 de ani, vaccinată cu acelaşi lot, a făcut embolie pulmonară şi este în convalescenţă.

Alte două cazuri de „evenimente tromboembolice au fost raportate” după injecţii din acelaşi lot, a indicat EMA.

Cu toate acestea, „la ora actuală, nu există indicii că vaccinarea a avut aceste consecinţe, care nu se numără printre efectele secundare repertoriate ale acestui vaccin”, a spus agenţia.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul împreună cu universitatea Oxford (Marea Britanie), a apărat securitatea produsului său. „Securitatea vaccinului a fost studiată pe larg în testele clinice de faza a III-a și datele (…) confirmă că vaccinul a fost în general bine tolerat”, a afirmat un purtător de cuvânt al grupului.

Guvernul britanic a subliniat și el că vaccinul este „sigur” și „eficace”.
Lotul a fost împărțit în 17 țări europene.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X