Poliţia britanică confirmă că a găsit corpul londonezei dispărute

Poliţia britanică a confirmat vineri că trupul găsit în ancheta privind dispariţia unei londoneze care a provocat o vie emoţie în Regatul Unit este al unei  britanice Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, relatează agenţiile de presă.

În acest caz, suspect de crimă, este un ofiţer de poliţie din Londra însărcinat cu protejarea reprezentanţelor diplomatice. Acesta a fost arestat pentru crimă după dispariţia tinerei și se află încă în arest.

„Cadavrul a fost găsit şi a avut loc o identificare oficială. Pot confirma că este vorba despre Sarah Everard”, a declarat comisarul adjunct Nick Ephgrave într-o scurtă declaraţie, în faţa Scotland Yard. Trupul a fost descoperit într-o pădure din Kent (sud-estul Angliei), la 78 de km distanţă de locul în care Everard a fost văzută ultima dată.

Sarah Everard nu a mai dat niciun semn de viaţă după ce a plecat din apartamentul unui prieten situat în cartierul Clapham, sudul Londrei, în seara de 3 martie, pentru a se întoarce la locuinţa ei din cartierul Brixton, la aproximativ 50 de minute de mers pe jos. Ea a fost surprinsă ultima dată de o cameră de supraveghere la ora 21:30 în acea seară.

Premierul britanic Boris Johnson a scris joi pe Twitter că este „şocat şi întristat” de acest caz: „trebuie să acţionăm rapid pentru a găsi toate răspunsurile la această crimă oribilă”.

Poliţistul acuzat de crimă a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru o rană pe care şi-a provocat-o în timp ce se afla singur în celula sa, a spus poliţia.

El este de asemenea suspectat de fapte separate de exhibiţie sexuală.

Ofiţerul de poliţie făcea parte dintr-o unitate specializată, având ca sarcină patrularea în jurul misiunilor diplomatice, a declarat poliţia londoneză într-un comunicat.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X