Tulpina britanică a coronavirusului domină Regatul Unit 

Noua variantă a coronavirusului detectată prima dată în Anglia în septembrie 2020 ”cucereşte” acum Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, unde în prezent 98% din cazurile de COVID-19 sunt infectări cu această variantă, a declarat joi directoarea programului britanic de supraveghere genetică (COVID-19 Genomics UK consortium), Sharon Peacock, relatează agenţia Agerpres.

Potrivit cercetătoarei britanice, această variantă britanică a coronavirusului SARS-CoV-2, cunoscută şi ca varianta B.1.1.7, pare să câştige tot mai mult teren în multe din cele cel puţin o sută de ţări unde s-a răspândit şi probabil va deveni dominantă de asemenea în alte state.

”Ea este cu circa 50% mai transmisibilă, de aici şi succesul ei de a reuşi cu adevărat să cucerească ţara”, a subliniat Sharon Peacock, în declaraţia dată la un briefing online al Societăţii Regale Britanice de Medicină.

Varianta britanică a coronavirusului, ”din cauza transmisibilităţii sale, odată ce a pătruns are un avantaj asupra altor variante care circulă – aşadar B.1.1.7 pare să călătorească în jurul lumii şi se răspândeşte puternic acolo unde ajunge”, mai remarcă directoarea programului britanic de supraveghere genetică.

Alţi experţi estimează că această variantă este cu 40%-70% mai contagioasă comparativ cu precedentele variante dominante ale coronavirusului SARS-CoV-2.

De asemenea, date dintr-un studiu publicate miercuri în Marea Britanie arată că această variantă este în plus şi mai letală, crescând cu procente cuprinse între 30% şi 100% rata deceselor în rândul bolnavilor de COVID-19.

Public Health England (PHE) a anunţat joi că încă o nouă variantă a coronavirsului SARS-CoV-2 a fost identificată în Marea Britanie la două persoane care au călătorit recent în Antigua. Deşi aceasta are unele trăsături comune cu alte variante, cel puţin deocamdată PHE nu o consideră preocupantă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus B.1.1.7 printre ”variantele preocupante”, alături de altele detectate iniţial în Africa de Sud şi Brazilia.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X