Danemarca, Suedia şi Norvegia au anunţat vineri că au nevoie de timp suplimentar pentru a decide dacă vor folosi vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca.
”Avem nevoie de mai mult timp ca să luăm o decizie”, le-a declarat vineri reporterilor Soren Brostrom, directorul Autorităţii pentru Sănătate Publică din Danemarca.
Mai multe ţări europene au suspendat săptămâna trecută utilizarea serului AstraZeneca ca urmare a semnalării unor cazuri rare de cheaguri sangvine la persoane vaccinate.
Vineri, circa 12 state au reluat vaccinările ca urmare a recomandării făcute de EMA.
”Acest lucru nu schimbă faptul că, în virtutea unui principiu al precauţiei, continuăm suspendarea pentru că avem nevoie să înţelegem lucrurile mai bine astfel încât să putem spune cu certitudine că recomandăm acest vaccin”, a mai afirmat Brostrom.
Autorităţile sanitare din cele trei ţări scandinave au precizat că o decizie asupra utilizării vaccinului AstraZeneca va fi luată săptămâna viitoare.
Până în prezent, Norvegia a semnalat cinci cazuri ale unor persoane vaccinate care ulterior au fost spitalizate prezentând o combinaţie de cheaguri sangvine, sângerări şi scăderea numărului de trombocite. Una dintre aceste persoane a decedat.
O a şasea persoană, care a fost de asemenea inoculată cu serul AstraZeneca, a decedat din cauza unei hemoragii cerebrale asociate cu un număr scăzut de trombocite.
”Aceste cazuri sunt rare, dar foarte grave. Nu putem exclude ipoteza că ar putea exista o legătură între aceste cazuri şi vaccinul AstraZeneca”, a precizat Agenţia pentru Medicamente din Norvegia.
Suedia investighează totodată cazuri izolate de cheaguri sangvine şi probleme de coagulare apărute la persoane vaccinate, inclusiv două decese, deşi autorităţile au afirmat că orice posibilă legătură cu inoculările rămâne incertă.
”Ştim deja că există persoane care au început să fie ezitante în legătură cu vaccinul”, a declarat pentru postul public de televiziune SVT Anders Tegnell, epidemiolog-şef, arhitectul strategiei de combatere a pandemiei în Suedia fără instituirea unui lockdown.
”Acest lucru înseamnă că este extrem de important să fim capabili să comunicăm clar cum şi de ce continuăm să folosim (vaccinul AstraZeneca)”, a mai precizat acesta, potrivit Agerpres.
Atât Suedia, cât şi Norvegia se confruntă cu o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19 în ultimele săptămâni. În Danemarca, numărul cazurilor a scăzut, iar activităţile se redeschid în mod gradual.
Duminică, AstraZeneca a precizat că o analiză a datelor de siguranţă provenite de la 17 milioane de persoane vaccinate în Regatul Unit şi Uniunea Europeană cu vaccinul său a arătat că nu există dovezi privind un risc crescut de formare a cheagurilor sangvine.