București, tot mai aproape de carantină

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, duminică, prelungirea măsurilor care sunt în vigoare pentru stoparea răspândirii COVID-19.

Astfel, la nivelul Municipiului București, rata de incidență cumulată calculată la 14 zile, în data de 21.03.2021, era de 5,33 la 1.000 de locuitori.

Autoritățile locale au precizat anterior că nu se vor propune noi măsuri de restricție, ci doar prelungirea celor care sunt deja în vigoare și care expiră duminică, 21 martie. Cu toate acestea, întrebat de jurnaliști dacă există posibilitatea carantinării Capitalei, în cazul în care incidența cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19 va atinge nivelul de 6 la mia de locuitori, prefectul Alin Stoica a confirmat acest lucru.

”Prima măsură pe ordinul Ministerului Educației și Sănătății este că nu se vor mai face cursuri cu copiii. Dar, cum am văzut și în alte localități, în momentul în care se trece de 6, regula este că autoritățile sanitare propun și măsura carantinării.” – a declarat prefectul.

În schimb, el a respins ideea impunerii unei eventuale carantinări pe anumite sectoare.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului, în condițiile în care incidența pe ultimele 14 zile a depășit 5 la mia de locuitori.

„Nu putem exclude acest lucru, și după 6 la mie, și senzația mea e că vom ajunge acolo în câteva zile. Nicio măsură nu poate fi eliminată. O să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue.” a declarat ministrul Sănătății duminică seara, într-o intervenție în direct la Digi 24.

Numărul cazurilor de coronavirus explodează în toată ţara, iar autorităţile încearcă să ia măsuri pentru a opri răspândirea virusului ucigaş. Astfel, încă cinci mari oraşe din România vor intra curând în scenariul roşu. Este vorba despre: Galaţi, Brăila, Slatina, Bacău şi Drobeta Turnu Severin, toate depăşind cu mult rata de incidenţă de 3 la mia de locuitori.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X