O nouă etapă a relaxării restricțiilor în Marea Britanie. Boris Johnson îndeamnă la prudență

Drepturi romani dupa Brexit

Premierul britanic Boris Johnson îi îndeamnă pe englezi la prudenţă, în contextul în care luni s-au ridicat unele restricţii în Anglia.

Începând de luni sunt autorizate adunări afară a unui număr de şase persoane sau din două goposdării, iar terenurile de sport situate afară pot fi folosite prin respectarea măsurilor de precauţie cu privire la contacte fizice.

”Trebuie să rămânem prudenţi. În pofida relaxărilor de azi (luni), toată lumea trebuie să continue să respecte regulile.”, îndeamnă Boris Johnson.

Johnson subliniază importanţa acoperirii feţei şi a respectării distanţării sociale.

Și nunțile sunt permise, dar pot participa până la șase persoane.

Restaurantele pot vinde produse alimentare doar pentru livrări la domiciliu. Vacanțele în afara țării sunt interzise.

Următoarea etapă de relaxare va avea loc nu mai devreme de 12 aprilie, cu redeschiderea comerțului cu amănuntul iar restaurantele și pub-urile vor avea, de atunci, permisiunea de a servi în aer liber.

Campania de vaccinare din Regatul Unit este una dintre cele mai avansate în lume.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X