Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat astăzi un nou bilanț al infectărilor cu Sars-Cov-2. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.204 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 175 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară.
La terapie intensivă (ATI) sunt internați 1.405 pacienți COVID, un nou record de la începutul pandemiei.
Pe teritoriul României, au fost confirmate 946.647 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), în vreme ce 23.409 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Totodată, de la începutul pandemiei și până în prezent, 845.357 de pacienți au fost declarați vindecați.
La raportarea de astăzi, cel mai mare număr de cazuri noi s-a înregistrat, în continuare, în București, care a înregistrat 1.331 de cazuri noi de COVID-19 de luni și până marți.
Județul Ilfov s-a situat pe cea de-a doua poziție, cu un record de cazuri, 571 de cazuri noi, urmat de Cluj – 441 (aproape dublu față de ziua precedentă) și Timiș – 285.