O nouă variantă a coronavirusului a fost detectată în Brazilia

O nouă variantă a coronavirusului a fost descoperită în Brazilia, au anunţat miercuri autorităţile sanitare. Oamenii de ştiinţă au identificat varianta în oraşul Sorocaba, în apropiere de Sao Paulo, şi efectuează cercetări suplimentare asupra mutaţiei, care este similară cu varianta detectată în Africa de Sud, a indicat pe Twitter institutul brazilian de cercetări biomedicale Butantan.

Varianta a fost detectată la o femeie de 34 de ani care prezenta simptome minore, a relatat site-ul de ştiri G1.

Pacienta a declarat că nu a călătorit recent pe teritoriul Braziliei sau în afara ţării, potrivit lui Paulo Menezes, directorul centrului de urgenţă pentru coronavirus din Sao Paulo.

Mutaţiile se produc în mod constant în cazul virusurilor şi apar atunci când structura genetică se modifică în timpul replicării.

Unele modificări oferă avantaje agentului patogen. Spre exemplu, astfel se poate facilita transmiterea virusului.

Variantele anterioare notabile de coronavirus au fost detectate pentru prima dată în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia.

Brazilia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemie. Numai Statele Unite au înregistrat un număr mai mare de infecţii şi decese.

În Brazilia, numărul-record zilnic de decese asociate coronavirusului este depăşit în mod regulat. Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri 3.869 de decese în 24 de ore, doborând recordul precedent, stabilit ziua anterioară, de 3.780 de morţi.

Ţara a depăşit pentru prima dată pragul sumbru de 3.000 de decese asociate COVID-19 în săptămâna precedentă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X