Un reprezentant al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a confirmat existenţa unei „legături” între vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca şi cazurile de tromboză observate după administrarea acestui ser, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, publicat marţi, informează AFP, scrie Agerpres.
„Putem de acum să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul. Totuşi, nu ştim deocamdată ce cauzează această reacţie”, a declarat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA.
„Pentru a rezuma, în următoarele ore vom spune că există o legătură, dar va trebui să înţelegem şi cum aceasta se produce”, a adăugat el, în contextul în care EMA urmează să se reunească pentru a analiza această chestiune în perioada 6 – 9 aprilie.
„Încercăm să obţinem un tablou complet despre ceea ce se întâmplă, să definim într-o manieră precisă acest sindrom provocat de vaccin (…) În rândul persoanelor vaccinate (cu serul AstraZeneca, n.r.), există un număr de cazuri de tromboze cerebrale la persoanele tinere, care este superior faţă de ceea ce ne aşteptam. Trebuie să spunem acest lucru”, a adăugat Marco Cavaleri.
De mai multe săptămâni, au apărut anumite suspiciuni legate de posibile efecte secundare grave, dar rare, după ce medicii au observat la persoane vaccinate cu serul AstraZeneca cazuri de tromboze atipice.
Câteva zeci de cazuri au fost deja recenzate, dintre care unele s-au încheiat prin decese. În Marea Britanie au fost raportate 30 de cazuri şi şapte decese dintr-un total de 18,1 milioane de doze administrate până în data de 24 martie.
Până marţi, EMA a susţinut că „nicio legătură de cauzalitate cu vaccinul AstraZeneca nu a fost dovedită”, deşi aceasta este „probabilă”, şi că avantajele furnizate de acest vaccin împotriva noului coronavirus sunt în continuare mai mari decât riscurile.
Paul Hunter, specialist în microbiologie medicală la Universitatea East Anglia, a declarat pentru AFP că „elementele de probă înclină mai degrabă în sensul că vaccinul AstraZeneca-Oxford este într-adevăr cauza”.
Din motive de precauţie, mai multe ţări, precum Franţa, Germania şi Canada, au decis să nu mai administreze acest vaccin sub o anumită vârstă. Norvegia şi Danemarca au suspendat complet utilizarea vaccinului AstraZeneca, pentru moment.
La rândul lor, reprezentanţii AstraZeneca au dat asigurări în luna martie spunând că „nu există nicio dovadă de risc agravat” şi au adăugat sâmbăta trecută că „siguranţa pacienţilor” reprezintă „prioritatea” acestei companii.